Klaus Iohannis cere politică fiscală coerentă, prin epistolă. Președintele susține predictibilitatea de 6 luni, propusă de liberali

Klaus Iohannis cere politică fiscală coerentă, prin epistolă. Președintele susține predictibilitatea de 6 luni, propusă de liberali
Publicat: 02/11/2023, 22:16
Actualizat: 02/11/2023, 22:20

Klaus Iohannis a precizat, în scris, că România îşi poate valorifica pe deplin potenţialul economic doar printr-o politică fiscală coerentă, „care are capacitarea să susţină performanţa economică, stabilitatea financiară şi să atragă în continuare investiţii străine productive”. Președintele reafirmă poziția liberalilor, transmisă de președintele Senatului Ciucă cu o zi în urmă, cu ocazia aceluiași eveniment, Topul Naţional al Firmelor, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Iohannis nu a fost prezent la eveniment, mesajul a fost recitat de Cosmin Marinescu, consilierul prezidenţial pe departamentul politici economice şi sociale.

Cu o zi înainte Președintele Senatului, Nicolae Ciucă şi-a luat angajamentul, în nume personal şi al ministrului Finanţelor, ca tot ceea ce va fi modificare fiscal-bugetară pe viitor să se petreacă după o perioadă suficient de mare, de cel puţin şase luni.

Performanțe notabile pe vreme de restriște

Performanţele firmelor românești merită apreciate cu atât mai mult cu cât au fost obţinute într-un context economic deloc facil, impredictibil în plan regional, dar şi global, a transmis Klaus Iohannis, în mesajul prezentat joi de către Cosmin Marinescu, consilierul prezidenţial pe departamentul politici economice şi sociale.

„Totodată, războiul de la graniţele noastre, dar şi alte conflicte militare izbucnite recent au un impact profund asupra nevoii de securitate şi de predictibilitate pentru economiile tuturor ţărilor. Creşterea economică globală a încetinit anul acesta, cu un ritm mai pronunţat în cazul economiilor dezvoltate. Acum, în contextul evoluţiilor tragice din Orientul Mijlociu şi pe fondul amplificării tensiunilor, a polarizării şi a extremismului, perspectivele economice se deteriorează suplimentar, inclusiv în zona europeană.

Creștere economică ridicată la peste 2%

Comparativ cu ţările din regiune şi cu Uniunea Europeană, creşterea economică a României va rămâne în 2023 una ridicată, de peste 2%. Această dinamică se datorează, într-o măsură semnificativă, şi capacităţii de adaptare a mediului de afaceri în raport cu dificultăţile majore din vremea pandemiei, cu criza energetică, blocajele în lanţurile de aprovizionare şi scumpirea materiilor prime”, a mai transmis preşedintele Iohannis.

Citiți și: Fiscalitate cu termen de predictibilitate de 6 luni, cer liberalii. Ciucă și Boloș se angajează să rezolve echilibrul între cheltuieli și taxe

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...